Dictionar de astronautica
ASTRONOMIE COSMICA
ASTRONOMIE COSMICA - ramura a astronomiei care cerceteaza corpurile ceresti
si fenomenele exterioare Pamantului prin mijlocirea obiectelor si
metodelor spatiale. O clasa aparte de sateliti au fost specializati
anume pentru efectuarea de cercetari astronomice, in vizibil,
infrarosu, ultraviolet, X si gamma, ca si pentru ascultare radio din
cosmos. Sateliti astronomici reprezentativi: Cosmos-215, SAS-2, 3, Explorer-30, TD-1,
D-2 B, IUE, OAO-2, ANS, Copernicus, Exosat, pentru cercetari de
astrnomie UV, X si gamma; SAS-1,
Ariel-5, 6, HEAO-1, 2, Helos, pentru observatii de astronomie X;
Explorer-11, Cos-2, Signe-3,
Cosmos-251 si 254, GRO - pentru observatii gamma, IRAS, OSO, s.a. - pentru cercetari
in infrarosu; RAE-1, 2, si
unii sateliti din seria Cosmos
- pentru cercetari de radioastrnomie. De regula, cercetarile astrnomice
au fost corelate cu explorarile ionosferice, magnetosferice si
geofizice. Cu instrumente imbarcate pe statii automate interplanetare,
sateliti automati, nave pilotate si statii orbitale a fost inregistrat
intregul spectru de radiatii electromagnetice in campurile observate,
un interes deosebit prezentand observatiile in ultraviolet si X,
dificil de efctuat de la nivelul suprafetei terestre, din cauza
opacitatii atmosferei la radiatiile respective (absorbtia
ultravioletelor in straturile de ozon interzice practic observarea). Si
in cosmos sunt dificultati in cuprinderea totala a
emisiilor electromagnetice, din cauza hidrogenului atomic interstelar,
care, desi de slaba densitate, constituie un ecran pentru o parte din
ultravioletele stelare, exceptand cateva stele apropiate de Soare.
Observatiile asupra Soarelui au facut obiectul unor programe principale
cu satelitii OSO, SE, Cosmos-166,
Solrad, ISEE s.a., precum si cu statiile interplanetare Helios, cu observatoarele Orion si ATM, cu telescoapele de pe statiile
orbitale Saliut, Skylab, Spacelab.
Satelitul OSO-8, de 1.064 kg,
a fost cel mai complex satelit observator solare pana la acea data
(1975). Cu doua telescoape cu spectrometre in ultraviolet, fixate pe
unicul panou solar (central), si cu alte 6 aparate dispuse pe corp
(turnant) au fost observate stelele, planetele, Luna si geocoroana
Soarelui. Cu satelitul D 2B/1975
a fost cercetata radiatia totala in ultraviolet a Caii Lactee,
considerata dintre cele mai stralucitoare galaxii ale Universului
local, impreuna cu Norii lui Magellan in emisfera sudica si Nebuloasa
Andromeda in emisfera nordica. S-au efectuat analize spectrale asupra
stelelor, formatiilor magnetice globulare si galaxiilor de magnitudine
max 9 din apropierea elipticii. A fost studiata repartitia luminii
galactice si extragalactice si s-au efectuat determinari fotometrice
precise in ultraviolet, albastru si vizibil. Cu satelitii SAS (Small Astronomical Satellite)
si OAO-3/1972, utilizati la
cartografierea cerului in surse X de inalta energie (2-20 MeV) din
Calea Lactee si din afara, s-au facut masuratori cu precizia de 1 min
de arc pentru sursele tari si de 15 min pentru sursele slabe,
determinandu-li-se intensitatea de radiatie, distributia spectrala
(frecventa) si perioada (pulsatia). Satelitul SAS-1/1970 a descoperit pulsari X
(surse variabile de raze X, diferite de radiopulsari). Satelitul Ariel-5 semnalase o sursa X intre
constelatiile Orion si Licorn. Preluata in supraveghere de satelitul SAS-3, sursa respectiva s-a dovedit
a fi cea mai puternica sursa din cate se cunosc, intensitatea sa
intrecand-o de 3-5 ori pe aceea a sursei Sco X-1, semnalata in anul 1962, la
lansarea unei rachete americane de sondaj. Un alt satelit astronomic
reprezentativ, COS-B/1975, a
servit la efectuarea de masuratori pentru determinarea intensitatii
fluxului cosmic de radiatii gamma si distributiei galactice a acestuia,
cu luarea in consideratie a unor surse gamma de mici dimensiuni sau
variabile. Cu satelitul TD-1/1973
s-au efectuat observatii in domeniile X si gamma, obtinandu-se
informatii utile intelegerii dinamicii Galaxiei (forte de gravitatie,
forte magnetice, carora li se atribuie bratele Galaxiei, presiunea de
radiatii datorata fenomenelor cataclismice din interiorul Galaxiei
s.a.), iar cu satelitul ANS/1974
s-a realizat o importanta clasificare stelara, prin fotometrie in
ultraviolet. La zborul comun Soiuz-Apollo
(1975), dupa desfacerea atelajului, nava Apollo, indepartandu-se de Soiuz, a eclipsat Soarele; atunci,
prin observare fotografica, s-au studiat regiuni tot mai joase ale
coroanei, cromosfera si fotosfera. Din nava Apollo s-au efectuat cercetari
roentgen si in ultravioletul indepartat, obtinandu-se date pentru
intocmirea unei harti a distributiei heliului interstelar, extinderea
si precizarea hartii surselor X in Universul local. Cu observatorul ATM de pe statia orbitala Skylab s-au efectuat cercetari
asupra cometei Kohoutek, observatiile fiind conjugate cu cele terestre.
Urmare a observarii in vizibil cu telescoape tot mai perfectionate, s-a
descoperit posibilitatea captarii emisiilor radioelectrice ale unor
surse cosmice. Reprezentativi in aceasta privinta sunt satelitii
americani RAE/Explorer,
specializati in ascultare radio din cosmos. Pe satelitul RAE-1 s-au prevazut 3 antene lungi
de cate 235 m fiecare, derulate in spatiu, ascultarea facandu-se pe
unde lungi, cu sensibilitatea de 0,2-10 MHz. Satelitul a semnalat ca
Terra este ea insasi o sursa de unde electromagnetice stanjenitoare
pentru ascultarea din spatiu. Din acest motiv ascultarea se face din
orbita circumlunara, cand Luna ecraneaza Pamantul. Asa a operat
satelitul RAE-2/1973, pentru
captarea emisiilor de la Jupiter, precum si de la Soare si de la
stelele neopacizate radio de catre heliul din Calea Lactee, ca si de la
diverse surse extragalctice. Element principal de constructie din
ansamblul statiei orbitale Skylab,
observatorul ATM a servit in
principal la cercetarea Soarelui. Cu ajutorul sau au fost observate
eruptii de mare intindere, unele ajungand 150 mii km2.
Cliseele telescopului X arata cum eruptia incepe printr-un mic punct
stralucitor si foarte cald, pentru ca dupa 10 s de arc sa apara un al
doilea punct sensibil, efect al deplasarii particulelor de-a lungul
liniilor de forta ale campului magnetic solar, spre punctul magnetic
conjugat. Cu acelasi telescop X a fost fotografiata si sursa SCO RX-1, precum si alte stele
interesante. Pe statiile orbitale Saliut
s-au imbarcat instrumente perfectionate pentru cercetari sistematice de
interes astronomic, ca de exemplu, Orion,
telescop in ultraviolet, dispus frontal, in modulul de trecere. Avea
oglinda principala de 28 cm si distanta focala de 1,4 m, pentru
observarea stelelor pana la magnitudinea 9,5. Telescopul era
cuplat cu doua spectografe cu retele de difractie, ambele pe platforma
stabilizata. S-au obtinut spectograme ale unor stele tinere si calde,
precum si ale Soarelui si cometei Kohoutek. Alte telescoape si aparate
ale observatorului au servit la examinarea Soarelui, in vizibil,
ultraviolet si X. Pe statia Saliut-5
a fost fixat, la exterior, un telescop X, Filin, cu camp larg (3x10o),
pentru masuratori ale fluxului de radiatii X de la surse diferite
(stele, galaxii, stele cu neutroni, gauri negre). Un instrument
asociat, cu mica deschidere (1,8o),
RT-4, a constituit telescopul
nr. 2 al statiei, folosit la examinarea surselor stelare punctuale, ca
si a surselor termice moderate. Observatii conjugate cu ambele
telescoape au permis cercetarea unor sisteme duble stelare. Pe aceeasi
platforma era instalat si telescopul spectrometric in infrarosu ITS-K, cu oglinda de 30 cm, cu
criostat cu azot solid, utilizat la examinarea rocilor crustei
selenare, la cercetarea planetelor mari si la detectarea obiectelor din
anumite constelatii, stele si galaxii. Exemplu de utilizare conjugata a
mijloacelor spatiale pentru observatii astronomice l-au oferit statiile
automate interplanetare sovietice, care la unele misiuni au operat
simultan cu laboratoarele selenare Lunohod
si cu sateliti artificiali Prognoz.
Statiile Venus-11 si Venus-12 au imbarcat si instrumente
de astronomie gamma si in ultraviolet realizate in cooperare cu
specialistii francezi, pentru masurarea componentelor mediului din
vecinatatea Soarelui, precum si a gazelor rare din atmosfera
venusiana. Aparate similare au fost amplasate si pe satelitii Prognoz-6 si Prognoz-7, acestea facand posibila
localizarea surselor respective, considerate martori ai unor procese
cataclismice ce se produc in Univers. Pe statia Skylab a fost imbarcata si o camera
spectrofotometrica in ultraviolet, franceza, Atlas, de 1,3 m lungime, sistemul
sau optic echivaland cu un telescop multispectral, cu distanta focala
de 40 cm. Cu ajutorul sau au fost fotografiate constelatii, grupe de
galaxii, grupe de stele si nebuloase, rezultatele fiind confruntate cu
cele de la un alt instrument astronomic in ultraviolet de pe Skylab, ochit tot in directie
antisolara. Instrumente astronomice au fost duse si pe suprafata Lunii,
la unele expeditii pamantene. Astfel, un telescop in ultraviolet (o
camera fotografica cu actionare automata) s-a folosit la misiunea Apollo-16. Cu ajutorul sau au fost
obtinute imagini ale Pamantului, cu evidentierea atmosferei superioare
si a aurorelor polare, precum si fotografii ale norilor de hidrogen
interplanetar si interstelar, norii lui Magellan, nebuloasa Andromeda,
alte formatii stelare. De asemenea, orizontul Lunii a fost luat ca
referinta pentru marcarea rasaritului stelelor X de pe laboratorul
selenar Lunohod-1, aceasta
permitand evaluarea dimensiunilor stelelor respective, prin marimea
unghiulara dupa ridicarea deasupra orizontului. Specialistii
vest-europeni au imbarcat o serie de instrumente astronomice
perfectionate pe laboratoarele Spacelab.
Unul dintre acestea, MUST,
este un telescop in ultraviolet, pentru cercetarea atmosferei
planetare, compozitiei chimice a cometelor, pierderilor de masa la
stelele observabile, structurii galaxiilor si quasarilor, ipoteticei
componente ionizate a mediului intergalactic. Instrumentul are un camp
mare, oglinda principala avand diametrul de 1 m (precizia ochirii este
de 0,1 s de arc), asociata unui detector de fotoni si unor spectografe
de inalta rezolutie pentru ochire. Un altul, EXSPOS, este de fapt un grup de
spectro-polarimetre cu cristal Bragg, cu contori proportionali cu
scintilatie, pentru astronomie X. S-a sperat sa ajute la multiplicarea
de zeci de ori a numarului de surse X ce vor fi (stele binare, resturi
de supernove, radiogalaxii, ingramadiri galactice s.a.). Laboratorul Spacelab se prevede si cu un mare
telescop in infrarosu, vest-european, LIRTS,
cu diametrul de 3 m, lungimea de 8 m si masa de 5,5 tone, cu optica
neracita, complimentar altuia, american, SIRTF, de 1,5 m, cu racire
criogenica, imbarcabil pe acelasi laborator. Instrumentul va servi la
studierea naturii si distributiei pulberilor in norii moleculari si la
centrul galaxiei, compozitiei stelelor si atmosferei planetelor,
mecanismului galaxiei s.a. Noi deschideri in astronomia spatiala au
fost asteptate odata cu realizarea proiectului american de telescop
spatial Space Telescope,
instrument de mari dimensiuni (14,3 m lungime si 4,7 m diametru),
prevazut sa fie plasat pe orbita prin lansare din naveta spatiala, in
anul 1983. A evoluat pe orbita circulara, la 520 km (28,8o).
Energia de bord i-a fost furnizata de 4 panouri solare identice,
dispuse cate doua de fiecare parte a ansamblului. Diametrul oglinzii
telescopului a fost de 2,6 m. In planul focal se dispun: o camera
de televiziune cu camp mare, un fotometru in infrarosu, un spectograf
cu inalta rezolutie si o camera pentru obiecte slab iluminate. Operand
in vizibil, ultraviolet si infrarosu, telescopul a permis decelarea
surselor de lumina extrem de slaba, situate la 15 miliarde de ani
lumina, in Universul local. Rachetele geofizice au sustinut cercetarile
astronomice - cazul programului francez Faust, dezvoltat incepand din anul
1974, pentru observatii in ultraviolet. Cu instrumente astronomice
imbarcate pe rachete Eridan
si Veronique 61 M, lansate de
la Centrul spatial din Guyana, s-au efectuat observatii fotometrice si
spectrale asupra stelelor albastre, ca si asupra formatiilor galactice
si globulare, quasarilor, piticelor calde si unor comete.
|
|